Anamaria Vasile

Asta da pomana! Ce s-a servit la parastasul de un an de la moartea Ilenei Ciuculete

Ileana Ciuculete, care a încetat din viaţă pe 14 martie 2017, a fost comemorată, sâmbăta trecută, de apropiaţi. Cum însă, în urma scandalurilor pe moştenire, familia s-a împărţit în două tabere, iată că a avut loc câte un parastas în trei locuri din ţară.

Apropiaţii vedetei au sperat până în ultima clipă că, la parastasul de un an al Ilenei Ciuculete, de la Bucureşti, se vor reuni toate rudele îndoliate.

Cum minunea nu a avut loc, iată că fratele ei, Aurel, şi cei doi băieţi ai cântăreţei, Mugurel şi Cristian Sfetcu, au împărţit sâmbătă colivă, colaci, sarmale de post, iahnie de fasole, ciorbă de praz, mere, colaci şi mucenici, la Craiova.

Aurel a invitat la masa plină cu mâncare mai multe persoane care au iubit-o pe Ileana, iar în amintirea surorii dragi, bărbatul a pus pe peretele din sufrageria casei sale un tablou uriaş, de doi metri şi jumătate, cu chipul artistei care a încetat din viaţă la doar 64 de ani.

Dar cei trei bărbaţi au mai participat şi la o slujbă religioasă de pomenire, în Gubaucea, localitatea natală a Ilenei Ciuculete, unde le-au oferit celor prezenţi pacheţele cu mâncare. În plus, pentru că a visat-o că-i cerea ceva de încălţat, fratele cântăreţei a dat de pomană şi o pereche de pantofi. În paralel cu acest parastas, iată că şi văduvul Cornel Galeş, ajutat de doamna Belu, naşa lor de cununie, a chemat lumea la pomană.

”M-am pregătit din timp pentru că nu e atât de uşor. Pomana se va face cu mâncare de post, la care vor lua parte o sută de persoane. Anumite lucruri mai dificile le fac cu o firmă de catering, iar la cele mai importante am ajutor din partea naşei. Ciorba de ştevie o va face ea şi va exista o formă de împărţire completă. La pomenirea de un an se obişnuieşte să dai de pomană haine şi chiar mobilier. Am ales să-i dau totul chiar doamnei care a fost cu ea în spital. Va primi de la lenjerie intimă până la lenjerie de pat. Mă voi implica în ceea ce priveşte achiziţionarea hainelor, dar nu în totalitate. Voi ţine cont şi de ce vrea doamna să poarte, că, spre exemplu, Zânica nu suporta furoul. Eu mi-am făcut o listă”, a declarat Cornel Galeş pentru Click!, înainte de pomană.

După slujba de la Biserica ”Costească”, din Chitila, unde au venit zeci de persoane, Cornel Galeş a plecat la Cimitirul ”Străuleşti” din Bucureşti, unde este înmormântată celebra artistă: ”Este foarte grea despărţirea de omul iubit, dar viaţa merge înainte, nu mai avem ce face. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus el, cu tristeţe în glas şi lacrimi pe obraz.

Şi Anca Pandrea (72 ani) a împărţit mâncare, sâmbătă, în ziua în care marea ei iubire, Iurie Darie, ar fi împlinit 89 de ani. Dimineaţă a fost la Cimitirul ”Sfânta Vineri”, unde fostul mare actor îşi doarme somnul de veci, şi unde a avut loc o slujbă, ca mai apoi să invite acasă câteva persoane dragi, cărora le-a oferit o felie de tort, în amintirea bărbatului pe care l-a divinizat, dar şi un pahar cu şampanie:

”Pe vremea când trăia Iura, organizam aici nişte chefuri până în zori, cu bunătăţi, cântam, dansam. Şi acum am în bradul de Crăciun câteva poze de pe la petrecerile noastre”, ne-a declarat Anca. De altfel, întreaga casă a actriţei este ticsită cu amintiri, iar pe stradă poartă portretul lui, prins la rever.