Anamaria Vasile

Chifteluțe mănăstirești de post, o rețetă absolut delicioasă și sănătoasă pentru întreg organismul

Reţeta este mai puţin întâlnită în cărţile de bucate (care rămân preponderent axate pe ingredientele de origine animală), dar este des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe din nordul Moldovei.

Este vorba despre preparatul numit „chiftele din fasole boabe cu garnitură din orez”, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină.

Ingrediente: 2 căni de fasole boabe, 2-3 felii de franzelă, O cană de orez, O ceaşcă de ulei, Două cepe, 5-6 căţei de usturoi, 1 morcov, 1 pastarnac, 2 frunze de dafin, O legătură de mărar, O legătură de pătrunjel, 50 grame de făină, sare, cimbru (după gust)

Mod de preparare:

Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, pastarnacul şi ceapă, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează dupăgust. Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeamă, pentru că o să va trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (inmuitata cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate.

Se amestecă bine compoziţia, apoi se da totul prin maşină de tocat (sau la un blender, cine are). Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie săfie de cam un centimetru). Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins. Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez.

Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţineprezbiteră GaroafăComan, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.

Comentează

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x