Anamaria Vasile

Medicii au terminat autopsia, dar familia nu a ridicat ieri trupul lui Andrei Gheorghe de la IML. Concluzia doctorilor după ce au examinat stomacul realizatorului

Familia lui Andrei Gheorghe va ridica miercuri sau joi trupul omului de radio de la IML ”Mina Minovici”. Fosta soție a lui Andrei Gheorghe a decis ca jurnalistul, găsit mort în vila sa din Voluntari, să fie incinerat, iar ceremonia va avea loc sâmbătă dimineața, la ora 12.00, la Crematoriul Uman ”Vitan Bârzești” din București.

Autopsia efectuată marți pe durata a mai bine de trei ore a scos la iveală faptul că jurnalistul a fost răpus de niște probleme cardiace mai vechi pe fondul cărora Andrei suferise, în timp, mai multe infarcte care i-au șubrezit sănătatea.

”Stopul cardiorespirator acut este cauza directă a morții, însă ce a dus la oprirea inimii încă nu se știe cu exactitate. Rezultatele toxicologice și cele anatomopatologice vor lămuri și dacă bărbatul a ingerat vreo substanță care să-i fi provocat decesul. În contextul în care există urme ale unor infarcte mai vechi, principala ipoteză a decesului este un infarct miocardic. Testele de laborator vor lămuri însă totul”, ne-au explicat surse medicale din cadrul IML ”Mina Minovici”

Andrei Gheorghe mâncase ultima oara la prânz, cu o zi înaintea decesului

O primă examinare a cadavrului, făcută chiar în mansarda vilei în care Andrei Gheorghe a fost găsit mort, a arătat că decesul ar fi survenit cu aproximativ 12 ore înainte, fapt confirmat și la autopsie. Stomacul realizatorului de emisiuni radio era gol semn că a luat ultima masă undeva în jurul orei prânzului în ziua anterioară decesului.

”Nu avea semne pe corp, ci doar o echimoză, o acumulare de sânge sub piele la unul dintre coate cauzată de poziția în care a stat după ce i s-a făcut rău”, au adăugat același surse.

Andrei Gheorghe va fi incinerat. Fosta soție a lui Andrei Gheorghe a decis ca jurnalistul, găsit mort în vila sa din Voluntari, să fie incinerat, iar ceremonia va avea loc sâmbătă dimineața, la ora 12.00, la Crematoriul Uman ”Vitan Bârzești” din București.

Astfel, familia realizatorului de emisiuni radio respectă dorința lui Andrei care, în mai multe rânduri, a făcut referire la acest aspect legat de moartea sa. Trupul jurnalistului va fi depus la ora 11,00 la capela crematoriului și, după o mică slujbă urmată de momentul despărțirii de familie și de prieteni, Andrei va fi coborât în sala cuptoarelor. Corpul va fi scos din coșciugul care va fi doar închiriat și așezat pe un grilaj și băgat în cuptor.

Trupul lui Andrei Gheorghe va fi depus joi 22 – martie și vineri – 23 Martie, la Galeria de Artă Contemporană Möbius din strada Mendeleev D.I. nr. 2, Sector 1, București. Așadar, nici chiar în ultimele clipe pe acest pământ, Andrei nu se dezice de stilul său nonconformist.

Incinerarea lui Andrei Gheorghe va costa 900 de lei

Costurile unei incinerări se ridică la 900 de lei, sumă în care sunt incluse depunerea la capelă și o urnă clasică neagră în care va fi depusă cenușa defunctului. Sicriul este închiriat separat de la firma de pompe funebre cu sume care pornesc de la 250 de lei (sicriu fără capac) și pot ajunge și la 1.500 de lei. După ceremonie, coșciugul închiriat este returnat firmei de pompe funebre.

De obicei, familiile celebrităților au ales ca incinerarea să se facă cu tot cu sicrie de lux care au costat chiar și 12.000 lei (Sergiu Nicolaescu, Zoe Ceaușescu, Silviu Brucan). În cazul lui Andrei Gheorghe familia a ales să-l incinereze îmbrăcat, învelit într-un cearșaf, fără sicriu.

Decizia de a-l incinera vine după ce, de-a lungul timpului, Andrei Gheorghe și-a dezvăluit, fie în public, fie în discuții private, felul personal în care înțelege legătura dinte el biserică și religie.

”Eu sunt un mare necredincios”

„Necredința mea este decizia mea personală, este rezultatul unei minți pe care alții ar putea să o numească excesiv de rațională, alții ar putea spune că e aspră și rece. Eu nu sunt nici agnostic, eu nu sunt nici ateu. Eu nu cred. Eu sunt un mare necredincios.”, a spus Andrei Gheorghe la un moment dat reprezentanților mass-media.

Andrei Gheorghe a fost descoperit fără viață la mansarda vilei sale din Voluntari. Autopsia a relevat faptul că jurnalistul murise din cauza unor probleme cardiace pe fondul cărora, de-a lungul timpul, suferise mai multe infarcte.