Anamaria Vasile

Președintele A SEMNAT! Amenziile ajung și la 20.000 de lei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi Legea privind combaterea ambroziei, informează Administraţia Prezidenţială.

Deputaţii au dat undă verde, pe 6 februarie, cu 264 de voturi pentru şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România.

Conform legii, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei.

De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei. Lucrările de întreţinere a terenurilor în vederea combaterii plantei menţionate în ariile naturale protejate prin lege se face potrivit Planului de management pentru acestea.

Cei care nu îşi îndeplinesc această obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 750 şi 5.000 de lei – persoanele fizice şi 5.000 – 20.000 de lei – persoanele juridice.

„Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventiv invazive şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane”, potrivit proiectului de lege.

În scopul distrugerii ambroziei şi prevenirea răspândirii acesteia, proprietarii terenurilor pe care creşte ambrozia vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice, ”măsurile urmând să fie menţinute până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii”.

Şi beneficiarii lucrărilor de constructie au obligaţia să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia, pe terenurile afectate de lucrări.

„În vederea stabilirii soluţiilor corespunzătoare pentru combaterea buruienii ambrozia, Ministerul Mediului împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturi şi Dezvoltării Rurale desfăşoară anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acestei plante”, se arată în proiectul adoptat de Camera Deputaţilor în 7 februarie.

Nerespectarea prevederilor impuse constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment.

„Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care nu se conformează prevederilor din avertisment şi se sancţionează cu amendă de 750 de lei la 5000 de lei, pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 5000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele juridice”, potrivt sursei citate.

Verificarea şi constatarea nerespectării prevederilor legii, precum şi aplicarea sancţiunii se fac de către o comisie mixtă, construită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale gărzii naţionale de mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul.

Polenul acestei plante provoacă alergii severe. Ambrozia a fost declarată de către expertii Comisiei Europene o „specie periculoasă pentru sănatate”.