Anamaria Vasile

Ultimul anunț făcut de ANM. Ce se întâmplă cu vremea. După vremea geroasă din ultimele zile, meteorologii vin cu vești neașteptate!

Prognoza meteo pentru vineri, 9 martie 2018

Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe de scurtă durată, ziua în regiunile estice şi sud-estice, iar seara şi noaptea în cele nordice. La munte, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 15…16 grade în dealurile subcarpatice ale Munteniei şi Moldovei, iar cele minime, se vor situa în general între -4 şi 4 grade. Îndeosebi la începutul intervalului în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă.
Presiunea atmosferica nu va avea variaţii importante.

Prognoza meteo pentru sambata, 10 martie 2018

Valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât în cea mai mare parte a ţării, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni până spre -4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe spaţii restrânse ploi slabe în nord-vestul teritoriului, în special în partea a doua a intervalului. La munte, la peste 1500 m, trecător vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, în special din sud şi sud-est, se va semnala ceaţă.

Vremea în Bucureşti

Joi: cald, temperatura maximă de 12 grade, temperatura minimă de 2…4 grade
Vineri: cald, temperatura maximă de 12…13 grade, temperatura minimă de 2… 3 grade Celsius
Sâmbătă: foarte cald pentru această perioadă, maxima 15…17 grade, minima de 2…4 grade

Prongoza meteo pentru aprilie 2018

În luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în sudul, sud-estul şi local.

în vestul ţării şi se vor situa sub mediile climatologice în celelalte regiuni. Media valorilor termice pentru luna aprilie se situează la 9,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade Celsius, în Transilvania, Moldova, Crişana, Maramureş şi Dobrogea, iar în Muntenia, Oltenia şi Banat, şi între 8 şi 12 grade Celsius.

Pe de altă parte, precipitaţiile totale lunare vor avea, în general, o tendinţă spre excedent, faţă de cele stabilite prin măsurători la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania până la 70 l/mp, iar în Crişana, de până la 69 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 38 şi 57 l/mp, iar în Dobrogea între 14 şi 40 l/mp.